Pence și Giuliani nu vor coopera cu ancheta care îl vizează pe Trump

Pence și Giuliani nu vor coopera cu ancheta care îl vizează pe Trump
Publicat: 16/10/2019, 08:07

De asemenea, Pentagonul a comunicat că nu se va conforma cererii congresmenilor de predare a unor documente în legătură cu suspiciunile că Trump ar fi cerut Ucrainei anchetarea principalului rival politic al său, acțiune ce demonstrează hotărârea liderului SUA de a bloca ancheta inițiată de democrați.

Reprezentații vicepreședintelui au declarat că Pence nu va da curs solicitării congresmenilor de a preda documentele privind conversația telefonică al lui Trump cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Avocatul Pence, Matthew Morgan, a motivat că ancheta, inițiată de trei comisii parlamentare, nu a fost până în acest moment autorizată de Camera Reprezentanților.

La rândul său, avocatul lui Giuliani, Jon Sale, a declarat că documentele cerute de congresmeni de la Giuliani sunt vizate de principii juridice care protejează relația avocat-client și comunicațiile prezidențiale.

Liderul democrat Adam Schiff a reacționat la refuzul oficialilor americani de a coopera sugerând că Administrația Trump încearcă să obstrucționeze Congresul SUA.

Camera Reprezentanților, aflată sub controlul opoziției democrate, a lansat o investigație parlamentară care ar putea conduce la inițierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreședinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcția de președinte al SUA, și a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigației, Camera Reprezentanților a trimis citații prin care le solicită unor membri ai Administrației de la Washington

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Patru zodii protejate de divinitate în 2025. Vor avea succes pe toate planurile
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska